Matrite de Ștanțare Metal pentru Mânere și Baze GPL

Performanța de prelucrare este un criteriu cheie în prelucrarea mecanică, iar materialele metalice și nemetalice prezintă diferențe semnificative de comportament în timpul operațiunilor de tăiere. Materialele metalice au în general plasticitate și duritate excelente. Când sunt tăiate, materialele piesei de prelucrat se deformează continuu și formează așchii consistente sub acțiunea sculei, producând stări de tăiere stabile și încărcare uniformă a sculei. Acest lucru permite procese de prelucrare convenționale eficiente, cum ar fi strunjirea și frezarea, folosind scule standard și parametrii de prelucrare. De exemplu, materialele metalice tipice, inclusiv oțelul și aliajele de aluminiu, pot atinge un echilibru optim între eficiența prelucrării și durata de viață a sculei în condiții convenționale de așchiere.

În schimb, materialele ne-metalice demonstrează caracteristici de tăiere fundamental diferite. Majoritatea materialelor ne-metalice au plasticitate scăzută și fragilitate ridicată, care tind să producă așchii fragmentate discontinue în timpul tăierii. Multe materiale ne-metalice sunt, de asemenea, sensibile-la căldură. Controlul necorespunzător al temperaturii în timpul procesării cauzează cu ușurință înmuierea materialului, topirea și chiar ablația. În prelucrarea materialelor plastice tehnice, de exemplu, viteza excesivă de tăiere generează căldură de frecare substanțială, ceea ce duce la aderența piesei de prelucrat pe suprafețele sculei. Acest lucru deteriorează precizia de prelucrare și accelerează uzura sculei. Astfel de caracteristici diferă foarte mult de performanța stabilă de tăiere a metalelor, care reflectă și mai mult diferențele inerente de prelucrare între materialele metalice și nemetalice.

Uneltele de tăiere sunt componente de bază ale prelucrării mecanice. Caracteristicile divergente de prelucrare ale materialelor metalice și ne-metalice determină în mod direct diferențele în materialul sculei, designul structural și criteriile de selecție. Materialele metalice acoperă o gamă largă de durități, de la aliaje de aluminiu cu rezistență redusă-la oțeluri aliate cu duritate ridicată-, care impun cerințe distincte privind duritatea sculei, rezistența la uzură și stabilitatea termică. Uneltele din carbură, uneltele-de oțel de mare viteză și sculele acoperite sunt utilizate în mod obișnuit pentru prelucrarea metalelor. Aceste scule oferă duritate și tenacitate suficientă pentru a rezista la impactul de tăiere și la sarcinile de frecare, asigurând astfel o eficiență ridicată de prelucrare și o durabilitate fiabilă a sculei. În special, uneltele acoperite pot spori în mod eficient rezistența termică și pot reduce uzura abrazivă în timpul prelucrării metalelor cu duritate mare-, adaptându-se bine la caracteristicile de tăiere ale pieselor metalice.

Cu toate acestea, selecția sculelor pentru materiale ne-metalice depinde strict de proprietățile inerente ale pieselor țintă. Pentru materialele ne-metalice fragile, cum ar fi ceramica și sticla, uneltele de tăiere trebuie să aibă o ascuțire ridicată și o forță de tăiere redusă. Uneltele diamantate și uneltele de tăiere de ultra-precizie sunt utilizate pe scară largă pentru a preveni ruperea piesei de prelucrat cauzată de rezistența excesivă la tăiere. Pentru materialele nemetalice-sensibile la căldură{-cum ar fi materialele plastice și cauciucul, proiectarea și selecția uneltelor acordă prioritate disipării căldurii, astfel încât să se reducă acumularea căldurii de tăiere și să se evite deformarea termică sau ablația materialului. O astfel de adaptabilitate nepotrivită a sculei distinge și mai mult caracteristicile de prelucrare între materialele metalice și nemetalice. Selectarea incorectă a sculei nu numai că va compromite calitatea prelucrării, ci poate duce și la eșecul complet al procesării.