Capac de protecție metalic, carcasă exterioară, piese de ștanțare metalice, matrițe de ștanțare progresivă din tablă

Matrițele de ștanțare sunt echipamentele de bază ale procesului în formarea ștanțare, iar performanța lor de serviciu determină în mod direct precizia pieselor ștanțate și eficiența liniei de producție. Proprietățile matricei materialului de bază, microstructura și proprietățile suprapunerii de sudură și starea de legătură a interfeței dintre cele două determină împreună durata de viață generală și stabilitatea de formare a matriței. Această lucrare analizează sistematic caracteristicile de potrivire ale materialului de bază și ale materialului de suprapunere de sudură pentru matrițe de ștanțare, oferind o bază pentru îmbunătățirea performanței generale de serviciu a matriței.

Selecția materialului de bază se concentrează pe duritate, rezistență la impact și rezistență structurală. Oțel-carbon, Cr12MoV, SKD11 și alte oțeluri pentru scule aliate sunt materiale de bază utilizate în mod obișnuit, care trebuie să aibă suficientă capacitate portantă-la sarcină și rezistență la deformare pentru a se adapta la sarcinile alternative și la impacturile instantanee în timpul procesului de ștanțare, asigurând stabilitatea structurii matriței matriței.

Materialele de sudură vizează întărirea suprafeței, concentrându-se pe îndeplinirea cerințelor de rezistență la uzură, rezistență la șocuri termice și proprietăți anti-aderență. Sârma de sudură din-aliaje înalt sau pulbere de aliaj este de obicei folosită ca consumabile de sudură, formând un strat întărit pe părțile cheie, cum ar fi muchia de tăiere a matriței și suprafața de formare prin procesul de sudare. Duritatea și tenacitatea suprapunerii de sudură trebuie să fie potrivite în mod corespunzător cu materialul de bază pentru a evita eșecul legăturii interfațale, decojirea suprafeței sau deformarea localizată din cauza diferențelor excesive de performanță.

Potrivirea coeficienților de dilatare termică ai materialului de bază și a stratului de sudură este un factor cheie pentru stabilitatea interfeței. Diferențele excesive ale parametrilor lor termofizici pot genera stres intern semnificativ în timpul răcirii sudurii, ducând la defecte precum microfisuri și decojirea suprapunerii sudurii. În timpul selecției materialelor, parametrii termodinamici ai materialelor trebuie potriviți și verificați pentru a asigura o legătură interfacială fiabilă în condiții de fluctuații de temperatură.

Simultan, parametrii procesului de suprapunere de sudare afectează direct efectul de potrivire a materialului. Prin optimizarea temperaturii de preîncălzire, a aportului de căldură de sudare, a vitezei de sudare și a regimului de tratament termic post-sudare, tensiunea reziduală de sudură poate fi redusă eficient, starea de legătură metalurgică interfațală poate fi îmbunătățită și puterea generală de lipire între materialul de bază și suprapunerea sudurii poate fi îmbunătățită.