Piese personalizate pentru ștanțare tablă, curbarea metalelor, matrițe de ștanțare de precizie din oțel inoxidabil și aluminiu

Fisurarea pieselor metalice de ștanțare este un defect tipic în procesul de formare a plasticului, care duce direct la deșeuri de piese, reducând semnificativ randamentul liniei de producție și extinzând ciclurile de producție. Prin urmare, identificarea cauzelor sale fundamentale are o mare importanță orientativă pentru îmbunătățirea calității produsului și a eficienței producției. Cauzele fisurii în piesele de ștanțare sunt complexe, dar pot fi rezumate în trei dimensiuni principale: proprietățile intrinseci ale materialului, potrivirea parametrilor procesului și condițiile echipamentelor și matriței.

În primul rând, proprietățile intrinseci ale materialului sunt fundația miezului care determină limita de formare. Indicatorii mecanici, cum ar fi alungirea, raportul de curgere și indicele de călire determină în mod direct capacitatea de deformare plastică a materialului. Când solicitarea locală de întindere depășește pragul de rezemare corespunzător alungirii finale a materialului în timpul formării, va avea loc gâtul, ducând în cele din urmă la fisurare. Simultan, incluziunile ne-metalice, segregarea componentelor, micro-zgârieturile de suprafață și anizotropia introduse prin rularea în materie primă devin toate surse naturale de concentrare a tensiunilor, slăbind semnificativ limita reală de formare a materialului. Prin urmare, este necesar să se selecteze cu strictețe tablele potrivite cu proprietăți mecanice uniforme și puține defecte interne pentru a evita riscurile de fisurare de la sursă.

În al doilea rând, potrivirea parametrilor procesului reglează direct distribuția tensiunii-deformarii în timpul procesului de formare. Setările incorecte ale forței de ștanțare, vitezei de ștanțare și forței suportului semifabricatului pot duce la un dezechilibru în rezistența la curgerea materialului, cauzând suprasolicitare localizată. Raza de tranziție insuficientă a suprafeței matriței și coeficienții de tragere care depășesc limita de formare a materialului pot cauza concentrarea severă a tensiunilor la colțuri. Lubrefierea slabă crește frecarea interfațală, împiedicând fluxul uniform al materialului și exacerbând riscul de fisurare localizată. Optimizarea ferestrelor parametrilor procesului, ajustarea aspectului procesului și îmbunătățirea lubrifierii pot echilibra eficient distribuția tensiunii în zona de deformare, asigurând un flux lin de material și reducând probabilitatea de fisurare din perspectiva procesului.

În plus, starea de funcționare a echipamentului și a matrițelor constrânge direct calitatea formării. Distanța neuniformă a matriței de perforare-, uzura marginilor matriței și zgârieturile de suprafață pot duce la solicitarea asimetrică a semifabricatului, cauzând deformații localizate neuniforme. Paralelismul deviat al glisierei presei și scăderea preciziei echipamentului pot cauza o distribuție neuniformă a sarcinii în timpul ștanțarii, exacerbând și mai mult concentrația de tensiuni localizate. Inspecția regulată de precizie și repararea matrițelor, precum și calibrarea și întreținerea echipamentului de ștanțare pot asigura o solicitare uniformă în timpul formării, suprimând defectele de fisurare din perspectiva echipamentului.