Inel de armare cu flanșă, inel de întărire, placă de armare perforată, metal, tablă de aluminiu, matriță de întindere și ștanțare

Piesele de ștanțare de precizie medicală sunt adesea caracterizate prin structurile lor minuscule, grosimea neuniformă a peretelui și formele complexe. Un singur proces de formare nu poate finaliza formarea generală; prin urmare, este necesar un proces de formare compozit care implică îndoire, întindere, tăiere și modelare. Proiectarea matriței necesită potrivirea simultană a configurațiilor procesului cu mai multe-stații, a căilor de flux de material și a modelelor de deformare. Logica de formare a fiecărei stații este interconectată și se limitează reciproc, făcând abordările convenționale de proiectare cu un singur proces-nepotrivite pentru cerințele de producție compozite ale pieselor medicale.

Piesele medicale au cerințe stricte pentru toleranțele dimensionale, finisarea suprafeței și consistența formării. Procesele de formare a compozitelor trebuie să controleze simultan mai mulți parametri, cum ar fi revenirea elastică, reologia materialului și golurile de conectare la stație. Procesul de proiectare trebuie să echilibreze precizia de formare independentă a fiecărui proces cu relațiile de cuplare a parametrilor dintre procese. Abaterile parametrilor la orice stație vor fi transmise proceselor ulterioare, provocând defecte precum deformarea pieselor, erori dimensionale și zgârieturi de suprafață, crescând dificultatea generală a controlului proiectării procesului.

Formele medicale compozite trebuie să integreze mai multe structuri, inclusiv formarea, poziționarea, descărcarea și îndepărtarea deșeurilor, cu un aspect compact și spațiu limitat. Designul nu trebuie să îndeplinească numai logica de formare a procesului, ci și să ia în considerare rigiditatea matriței, întreținerea și dezasamblarea, stabilitatea producției de masă și compatibilitatea cu materialele medicale. Fără sprijinul unui sistem de proiectare matur și standardizat, este posibil să se bazeze doar pe experiență pentru verificări repetate și ajustări ale matriței de probă, rezultând cicluri lungi de proiectare și toleranță scăzută la erori, care a devenit principala dificultate în cercetarea și dezvoltarea și fabricarea matrițelor medicale de precizie.